Odata cu incalzirea climei si retragerea ghetarilor, peisajul din jurul acestora se transforma, iar zonele odinioara inghetate pot sustine acum viata vegetala. O noua lucrare publicata de oamenii de stiinta de la Colegiul Le Moyne din New York in “Ecological Processes” dezvaluie dinamica cresterii tot mai accelerate a plantelor pe zona ghetarilor din sudul Islandei, care se retrag.
Islanda este renumita pentru privelistile intinderilor sale de gheata, insa odata cu cresterea temperaturii globale, imaginea sa inghetata se transforma cu rapiditate. Din 2000 incoace, Islanda a pierdut 750 de kilometri patrati de ghetari, un motiv real de ingrijorare pentru multi dintre islandezi, asa cum o arata chiar o ceremonie funerara tinuta pentru fostul ghetar Ok, in 2019.
Ghetarul Skaftafell, principalul punct de interes al studiului amintit nu face nici el exceptie de la aceasta tendinta. Ghetarul se retrage de la finele Micii Glaciatiuni, ce a avut loc la sfarsitul secolului al XIX-lea. Retragerea s-a accelerat insa in ultima perioada, topirea ghetarului lasand loc unui teren care s-a aflat sub gheturi timp de secole. Acest pamant ofera ecologistilor o oportunitate unica de a observa modul in care se formeaza o comunitate vegetala intr-o zona odinioara inghetata.
Studierea cresterii plantelor este un proces dificil in multe zone din Islanda, pentru ca animale precum renii si ovinele pasc plantele noi imediat cum apar. “Nu am studiat alte zone de uscat din pricina impactului pascutului ovinelor” a spus Mikael-Ann Melfi, unul dintre autorii lucrarii, intr-un interviu acordat GlacierHub. “Parcul National a exclus oile din Skaftafell cu mult timp in urma, ceea ce a transformat zona in locatia perfecta pentru studiul nostru”.
Cand o comunitate vegetala se stabileste sau restabileste intr-o zona goala pana la acel moment, plantele colonizeaza in etape, un proces pe care ecologistii il numesc succesiune. Lichenii sunt una dintre plantele timpurii de succesiune, in mod special Racomitrium Canescens. Alte plante timpurii sunt iarba si salciile.
Teritoriul ghetarilor care se retrag este presarat cu morene, gramezi de roca si sedimente pe care ghetarii le lasa in urma. Zonele de pamant care au fost expuse mai mult timp au atins etapele superioare ale succesiunii si prezinta o compozitie diferita a speciilor.
Pe masura ce limita ghetarului continua sa avanseze catre munte, se formeaza o panta de etape succesive. Pe langa lichenii rezistenti care acopera pamantul pe parcursul tuturor etapelor succesiunii, terenul din aval poate sustine specii mai tarzii de succesiune, asa cum este mesteacanul, iar zonele expuse mai recent adapostesc salcii si arbusti mici.
Conditiile meteo din Islanda – temperaturi scazute si vanturi puternice -impiedica formarea padurilor complet dezvoltate: mestecenii si salciile raman la stadiul de arbusti mici, in loc sa devina copaci falnici. Chiar si asa insa, prezenta lor va schimba ecosistemul si se poate dovedi un instrument important pentru stocarea dioxidului de carbon pe masura ce ghetarii se topesc.
In timpul fotosintezei plantele preiau dioxidul de carbon din atmosfera si elibereaza oxigen.
Plantele lemnoase, asa cum sunt copacii si arbustii, stocheaza carbonul in frunze, tulpini si radacini. Lichenii sunt si ei capabili sa stocheze carbonul. Astfel, cresterea naturala a plantelor pe locurile expuse de topirea ghetarilor poate contribui la atenuarea carbonului eliberat.
Desi vegetatia este un rezervor excelent de carbon, pamantul acoperit de plante are un albedo mult mai scazut – indicatorul ce arata nivelul de lumina reflectata de suprafata – decat gheata, iar la scara globala, un albedo mai mic inseamna o planeta mai calda.
Desi ar fi fost preferabil ca acest teritoriu sa fie acoperit de gheata, aparitia rapida a vegetatiei pe aceste locuri este si ea un semn bun.
Material realizat cu ajutorul Elgeka-Ferfelis, importator si distribuitor autorizat Shell Lubricants pentru piata din Romania. Pentru mai multe detalii vizitati: https://uleiuri-lubrifianti.com.ro
