Telefoanele mobile, sunt de mai multi ani de zile o necesitate pentru fiecare dintre noi, iar acesta este si motivul pentru care ne vom cumpara numai dispozitive foarte performante, care au fost fabricate de catre cei mai renumiti producatori de pe piata.
Ei bine, chiar si asa, sunt sanse mari sa avem ghinionul de a alege un model de la Samsung, Apple, Sony sau de la orice alt brand celebru, iar dispozitivul sa nu functioneze conform asteptarilor noastre.
Ba mai mult, se poate intampla chiar, sa avem un si mai mare ghinion, iar dispozitivul sa se defecteze la scurt timp de la cumparare, iar pentru asta va fi nevoie sa gasim o solutie rapida de rezolvare a problemei, si de reparare a telefonului.
Fireste ca, daca telefonul nu a suferit nici un soc mecanic, si nici nu a intrat in contact cu lichidele, iar problema aparuta este una de software, iar acesta se afla in perioada de garantie, ar fi bine sa fie dus la reparat in baza certificatului de garantie.
In aceasta situatie, reparatia nu ar costa nici un ban, pentru ca este o problema care nu a fost cauzata de catre utilizator, insa problema ar fi timpul de asteptare. In astfel de cazuri, utilizatorii au de asteptat chiar si doua saptamani, pana se pot bucura din nou de dispozitiv.
Daca nu ai un telefon de rezerva pe care sa il folosesti in aceasta perioada, cu siguranta vei lua in calcul si varianta de a repara telefonul la un service gsm din oras, insa trebuie sa stii sa deosebesti un service gsm profesionist, de un service gsm neprofesionist.
In primul rand, ar fi bine daca ai gasi un service anume pentru brandul tau de telefon. Daca ti-ai cumparat un model Sony Xperia de exemplu, iar la tine in oras se gaseste un service de reparatii Sony, atunci ar fi ideal sa iti duci acolo telefonul la reparat.
In caz contrar, ideal ar fi sa optezi pentru un service care are doar clienti multumiti, si este renumit in oras pentru calitatea reparatiilor efectuate.
Trebuie sa te feresti de acele service-uri unde reprezentantii de acolo, lucreaza cu piese second hand, sau cu piese contrafacute, pentru ca un astfel de service gsm, cu siguranta este neprofesionist.
Trebuie neaparat sa iti duci dispozitivul la un service profesionist, iar acolo se va lucra cu piese de cea mai buna calitate, care sunt noi si originale, iar acestea chiar daca au un pret mai mare, isi merita banii.
Angajatii de la un service neprofesionist, fie nu iti ofera garantie pe ceea ce iti lucreaza, fie iti ofera maxim o luna perioada de garantie. Cei de la un service profesionist, iti vor oferi garantie si pentru piesa inlocuita, si pentru manopera, iar aceasta este valabila cateva luni bune.
Angajatii de la un service profesionist iti vor repara telefonul in timpul estimat, pe cand cei de la un service gsm neprofesionist, iti vor repara telefonul mai tarziu decat au estimat initial.
Acestea ar fi cateva criterii in functie de care poti sa deosebesti un service gsm profesionist, de unul neprofesionist.