barcelona

Ghid Turistic Barcelona

0 Shares
0
0
0

Barcelona este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei şi o destinaţie turistică spre care se îndreaptă în fiecare an milioane de turişti.

Oraşul lui Gaudi se afla demult pe lista mea cu destinaţii de vacanţă, iar de la o simplă idee de călătorie la o vacanţă în Barcelona nu a mai fost decât un pas. Am vizitat Barcelona la mijlocul lunii iulie şi m-am bucurat de atmosfera relaxată a metropolei timp de şase zile însorite, iar la plecare mi-am promis că mă voi reîntoarce curând în minunatul oraş de pe malul Mării Mediterane.

Te-ai hotărât să îţi petreci concediul în oraşul lui Gaudi sau te gândeşti la un city-break în Barcelona? Aş vrea să îţi fiu ghid pentru vacanţa ta în Barcelona şi să îţi dau o listă cu câteva obiective turistice pe care să le vizitezi. Hai cu mine într-o minunată călătorie şi descoperă cele mai importante obiective turistice din Barcelona!

Placa Catalunya
Toate itinerarile turistice din Barcelona pornesc şi se întorc în Placa Catalunya. Din această piaţă uriaşă, flancată de clădiri impresionante, se desprind cele mai importante artere turistice ale oraşului.

La Rambla
Dacă ai ajuns în Placa de Catalunya trebuie să ştii că te afli la doar 3 minute de celebra stradă Las Ramblas, iar o plimbare pe artera preferată a turiştilor este un must al vacanţei în Barcelona.

La Boqueria Las Ramblas
Rambla este locul în care vei întâlni turişti din toate colţurile continentului şi unde vânzătorii de ocazie te vor ademenii cu tot felul de obiecte „folositoare”, de la selfiestick-uri şi invitaţii în coffee shop-uri, la umbrele şi cearceafuri de plajă.

Paseo de Colom
Rambla te va duce spre Paseo de Colom unde vei putea admira Monumentul lui Columb şi vei lua primul contact cu marea. Din Paseo de Colom ai numeroase alte trasee care te vor duce spre locuri minunate din Barcelona.

Barceloneta şi Port Olimpic
Fie că alegi să te plimbi pe Passeig Maritim sau pe docurile Portului Vell şi să admiri ambarcaţiuni şi iahturi de toate felurile, paşii te vor duce spre Barceloneta şi zona de plaje a Barcelonei.

Barceloneta
Barceloneta este un preambul la Port Olimpic şi străduţa unde îţi va fi greu să alegi terasa la care te vei delecta cu fructe de mare savuroase, sangria şi alte preparate specifice Barcelonei.

Poblenou BCN
Barcelona s-a dezvoltat extraordinar în ultimul secol, iar oraşul a fost extins în partea de nord est. În cartierul Poblenou vei putea admira clădiri iconice pentru Barcelona modernă: Torre Agbar, Museu Blau, Parcul Central Poblenou.

0 Shares
You May Also Like