Stai la masă, ai în față caietul de teme deschis la aceeași pagină de o oră, iar copilul îți spune, foarte serios, că singurul lucru care îl interesează cu adevărat e magia. Nu fracțiile sau verbele neregulate, nici harta Europei. Magia, cu vrăjitorii ei și cu portalurile spre lumi care funcționează după alte reguli. Și tu te uiți la el și te întrebi, sincer, dacă ai greșit ceva pe drum.
Dacă ți s-a întâmplat scena asta, nu ești singurul părinte care a trăit-o. E mai degrabă o etapă pe care o trec foarte mulți copii, mai ales cei cu o imaginație care nu prea încape în programa școlară. Partea bună e că obsesia pentru magie nu e un perete. E o ușă. Doar că nu toți o vedem din prima.
Când magia devine singura limbă pe care copilul vrea s-o vorbească
Hai să fim cinstiți, școala, așa cum o trăiește un copil de zece sau treisprezece ani, poate fi destul de cenușie. Ore lungi, multe reguli, un ritm care nu ține cont de cum funcționează creierul lui în acel moment. Pentru un copil căruia îi place să inventeze lumi, asta poate semăna mai degrabă cu o sală de așteptare decât cu o aventură.
Magia, în schimb, are tot ce îi lipsește școlii în ochii lui. Are mister și mize uriașe, are personaje care pot face lucruri imposibile. Iar el, copilul tău, e mereu eroul, niciodată cel care a uitat să învețe la istorie. E firesc să prefere lumea în care contează.
Aici greșim, cred eu, mulți dintre noi. Punem problema ca și cum ar fi o luptă între magie și învățat, ca și cum una ar trebui s-o învingă pe cealaltă. Numai că nu așa stau lucrurile. Copilul nu refuză să învețe. Refuză felul în care îi cerem noi să o facă.
De ce refuză copiii altceva și ce ascunde de fapt acest refuz
Înainte să cauți soluții, merită să înțelegi ce se petrece cu adevărat în spatele acelui nu repetat. Pentru că rareori e vorba despre ceea ce pare la suprafață. Un copil care spune că vrea doar magie spune, de obicei, cu totul altceva, doar că nu are încă vocabularul pentru asta.
Plictiseala nu e lene, e un semnal
Când un copil se plictisește vizibil la teme, prima reacție a multor părinți e să tragă concluzia că e leneș. E o concluzie comodă, fiindcă ne scapă pe noi de orice responsabilitate. Numai că plictiseala, la copii mici, e aproape întotdeauna un semnal, nu un defect de caracter.
Plictiseala apare când mintea cere mai mult decât primește, sau când primește ceva care nu i se pare cu sens. Un copil care construiește în cap regate întregi se plictisește la o fișă cu zece adunări pentru că, pentru el, fișa aceea nu duce nicăieri. Nu are o poveste. Nu are o miză.
Iar atunci el fuge unde i se oferă sens, adică în lumea lui de magie. Nu te sfidează. Caută, în felul lui, ceva care să îi pară viu.
Magia ca formă de control într-o lume care îl depășește
Mai e un strat, unul mai delicat. Copilăria, oricât de idilic ne-o amintim noi, e o perioadă în care ai foarte puțin control asupra propriei vieți. Cineva îți spune când te trezești, ce mănânci, unde mergi, ce porți, cu cine te joci și cât. E o lume făcută de adulți, în care copilul e mai mereu pasager.
Magia răstoarnă asta complet. Într-o lume cu puteri și vrăji, copilul devine cel care decide, cel care schimbă cursul lucrurilor. E o formă foarte sănătoasă de a-și imagina că are putere asupra propriei povești. Așa că, atunci când îți spune că vrea doar magie, uneori îți spune, de fapt, că în restul vieții se simte cam neputincios.
Nu zic să faci din asta o dramă. Zic doar că, dacă privești refuzul cu puțină blândețe, începi să vezi copilul, nu problema.
O carte care vorbește exact limba lor
Aici intervine ceva ce am descoperit aproape întâmplător și care mi-a schimbat felul în care privesc subiectul. Există cărți scrise de adulți pentru copii, foarte bune multe dintre ele, și există, mai rar, cărți scrise de cineva care era el însuși copil când le-a gândit. A doua categorie are un fel de adevăr pe care îl simți de la primele pagini.
Una dintre ele este „Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan, un roman fantasy de debut scris de un autor care avea nouăsprezece ani când l-a publicat. Și se simte. Vocea din carte nu e a unui pedagog care imită cum vorbesc adolescenții. E chiar vocea aceea, cu glumele, cu nervii, cu lehamitea de școală și cu pofta nebună de aventură.
Cartea a apărut la editura Ecou Transilvan și face parte dintr-o serie mai amplă, gândită ca o călătorie. Pentru un copil care vrea magie și nimic altceva, e genul de carte care nu îl ceartă că vrea magie. I-o dă, dar pe drum îl învață, pe nesimțite, o grămadă de alte lucruri.
Mihai, băiatul care prefera Fortnite temelor
Personajul principal se numește Mihai și are treisprezece ani. La începutul poveștii, e exact copilul de care vorbim aici. Își petrece weekendurile cu prietenii într-o fabrică abandonată de lângă Cluj-Napoca, joacă pe telefon ore în șir și se descrie singur, cu mult haz, drept genul care încearcă din răsputeri să nu intre în belele și nu prea reușește.
Școala, în mintea lui, e descrisă cam ca o închisoare pentru copii între șapte și paisprezece ani, unde profesorii sunt paznici care întârzie cinci minute. Temele le face cât să nu ia notă mică, nu mai mult. E ironic, e obraznic uneori, e genul de copil pe care un părinte l-ar certa de trei ori pe zi. Și exact de asta funcționează atât de bine ca personaj, fiindcă copiii se recunosc în el imediat.
Apoi, într-o zi obișnuită de vară, Mihai cade într-o groapă fără fund din fabrica aceea și totul se schimbă. Descoperă că are puteri, că ochii i se fac albaștri, că poate prinde un cuțit aruncat spre el și că o șapcă banală se poate transforma într-un coif de viking. Aventura începe, dar copilul rămâne același, cu aceleași glume și aceleași frici.
Prieteni, frici și o lume de dincolo de groapă
Ce mi-a plăcut e că lumea fantastică nu îl rupe pe Mihai de viața lui reală, ci o luminează altfel. Are un bătrân ciudat pe nume Marcus, un polițist morocănos și un șofer cam trăsnit, cu o dubă verde pe care e desenat un leu. Are o carte sfântă pe care niște creaturi pisică vor s-o fure. Are un monstru întemnițat sub pământ și unsprezece sate de creaturi mitice.
Dar are și o mamă care îi ține predici, niște prieteni reali și o rană veche. Tatăl a plecat când el avea șapte ani și a luat-o cu el și pe sora lui, iar Mihai a rămas singur cu mama. Cartea nu insistă apăsat pe asta, o spune simplu, în trecere, așa cum un copil ar pomeni ceva ce îl doare fără să vrea să facă mare caz.
Prietenii lui sunt și ei foarte vii. Albert e tocilarul cu note mari și fără maniere, Călin e carismaticul cu mulți urmăritori, Florin e uriașul sensibil care nu suportă să ia note mici, iar Heather e fata dură, jumătate româncă, jumătate irlandeză, pe care nimeni nu o vrea în preajmă. Sunt copii adevărați, cu toate ciudățeniile lor. Iar un copil care citește îi recunoaște instant, fiindcă seamănă cu colegii lui de bancă.
Cum transformi obsesia pentru magie în poftă de învățat
Acum, partea care te interesează cel mai mult ca părinte. Cum faci, concret, ca toată energia asta îndreptată spre magie să nu rămână blocată în fața temelor. Nu am o rețetă magică, ar fi ironic să pretind asta într-un articol despre magie. Dar am câteva direcții care chiar funcționează, și pe care le-am văzut dând roade.
Pornește de la ce iubește, nu de la ce ar trebui
Prima greșeală e să încerci să stingi pasiunea pentru magie ca să faci loc temelor. E ca și cum ai vrea să faci un copil să mănânce broccoli aruncând la gunoi tot ce îi place. Nu merge, și pe deasupra te transformi în adversar. Mult mai inteligent e să folosești pasiunea drept combustibil.
Dacă îi place magia, intră în lumea aceea împreună cu el. Întreabă-l ce vrăji ar inventa, cum ar arăta lumea lui, ce reguli ar avea. Copiii adoră când un adult ia în serios ceea ce pentru ei e foarte serios, deși pentru noi pare un fleac. În clipa în care simte că ești de partea lui, devine de zece ori mai dispus să te asculte și când îi ceri lucruri mai puțin distractive.
Apropo, un truc simplu, lasă-l să aleagă o carte de aventură pe care o iubește și citiți câteva pagini seara, cu voce tare, pe rând. Nu ca temă. Ca ritual.
Lasă povestea să facă matematica, geografia și istoria
Aici e partea care mie mi se pare cu adevărat utilă. Aproape orice materie școlară se poate strecura într-o poveste fantastică, fără ca el să simtă că învață. În romanul lui Mihai, de pildă, bătrânul construiește la un moment dat o bombă improvizată dintr-o bucată de zid și o bucată de haină, calculând aerodinamica. Pentru un copil, asta e magie. Pentru noi, e fizică.
Folosește asta. Dacă personajul lui preferat trebuie să traverseze unsprezece sate ca să ajungă la portal, faceți împreună harta acelor sate și calculați distanțele. Dacă vrăjitorul are nevoie de un anumit număr de cristale ca să deschidă o ușă, iată-ne la înmulțiri și împărțiri, fără ca el să bage de seamă. Geografia, istoria, chiar și gramatica pot deveni unelte într-o poveste pe care el o conduce.
Secretul e că nu îi spui niciodată că faceți teme. Faceți o poveste, iar temele se întâmplă pe drum. Creierul lui, plictisit de fișe, se trezește brusc când miza e salvarea unei lumi.
De la cititor la creator
Și acum lucrul care mi se pare cel mai frumos dintre toate. Un copil care iubește magia poate trece, cu puțin ajutor, de la a o consuma la a o crea. E saltul care schimbă totul. Pentru că în clipa în care începe să scrie propria poveste, are nevoie dintr-odată de toate uneltele pe care le respingea, de cuvinte puse cap la cap cum trebuie, de o ortografie care să nu îl facă de râs, de o logică în care un capitol chiar duce spre următorul.
În chiar romanul de care vorbim, Mihai se întreabă la un moment dat, întins în pat și incapabil să adoarmă, dacă ar scrie o carte despre aventura lui, ar ajunge la Hollywood. E o glumă de adolescent, aruncată în treacăt. Numai că autorul cărții a făcut exact asta. A luat magia din capul lui și a transformat-o într-un roman adevărat, tipărit, pus pe raft.
Spune-i copilului tău povestea asta. Spune-i că un băiat nu cu mult mai mare decât el a scris o carte întreagă pornind tocmai de la lumea lui imaginară. Pentru un copil care visează cu ochii deschiși, e o idee care poate aprinde ceva, ideea că visele lui nu sunt o pierdere de vreme, ci materie primă.
Ce ne învață un autor de 19 ani despre copiii care doar visează
Mi se pare important să zăbovim puțin pe povestea autorului, fiindcă spune mult despre tot ce am discutat până aici. Bradu Mihai Dan a scris și a publicat romanul la nouăsprezece ani, ca volum de debut. La vârsta la care mulți tineri încă se caută, el ținea în mână o carte cu numele lui pe copertă.
Și nu a trecut neobservat. Autorul a primit premiul pentru Carte de debut din partea Ligii Scriitorilor din România, o recunoaștere care, pentru un tânăr la primul volum, înseamnă enorm. Premiul i-a fost înmânat într-un cadru festiv chiar de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene, una dintre figurile cunoscute ale vieții literare românești.
Gândește-te puțin ce înseamnă asta în contextul nostru. Un copil care, foarte probabil, a fost și el certat cândva că prefera poveștile temelor, a ajuns să fie premiat tocmai pentru o poveste. Imaginația lui, lucrul acela care poate părea o evadare, a devenit lucrul care l-a definit. Cred că e cea mai bună dovadă că ce pare azi o obsesie inutilă poate fi, peste câțiva ani, exact talentul copilului tău.
Nu spun că orice copil care iubește magia va scrie un roman premiat. Ar fi naiv. Spun că merită tratat ca un copil care are ceva valoros în el, nu ca unul care fuge de realitate. Diferența dintre cele două priviri se vede mai târziu, în încrederea cu care el își urmează ce îl pasionează.
Ce să nu faci, deși tentația e mare
Tot atât de utile ca soluțiile sunt și greșelile pe care le facem cu bune intenții. Cea mai frecventă e ultimatumul, gata cu prostiile, te apuci de teme și pace. Funcționează pe moment, pentru că până la urmă e copilul tău și te ascultă. Pe termen lung însă, asociezi învățatul cu o pedeapsă și magia cu o recompensă interzisă, fix invers față de cum ți-ai dori.
A doua greșeală e ironia. E foarte tentant, când un copil îți povestește pentru a zecea oară despre vrăjitorul lui preferat, să dai ochii peste cap. Numai că un copil simte imediat când nu îl iei în serios, și atunci se închide. Pasiunea pe care nu o împărtășește cu tine o va împărtăși cu altcineva, sau cu nimeni.
A treia, poate cea mai subtilă, e graba. Vrem rezultate rapide, vrem ca de mâine să își facă temele cu zâmbetul pe buze. Copiii nu funcționează așa, iar pasiunile lor se transformă în motivație lent, prin multe conversații mărunte, nu printr-o discuție mare și decisivă. Răbdarea ta e, în cazul ăsta, cea mai puternică vrajă din toate.
Lectura ca punte între magie și realitatea de zi cu zi
Dacă ar fi să strâng totul într-un singur gând, ar suna cam așa. Un copil care vrea doar magie nu trebuie tras cu forța în realitate. Trebuie ajutat să construiască o punte între cele două, iar lectura e una dintre cele mai solide punți pe care le cunosc.
O carte ca cea de care am vorbit face exact asta, fiindcă e plină de magie, dar e ancorată în viață, cu prieteni adevărați, cu părinți care divorțează, cu școală și teme și frici. Copilul intră pentru aventură și rămâne pentru că se recunoaște. Iar undeva pe parcurs descoperă, fără să i se spună, că poveștile cele mai bune cer și un pic de muncă, de gândire, de răbdare. Aceleași lucruri pe care le refuza la teme.
Dacă vrei să încerci, romanul se găsește ușor. Poate fi cumpărat online de pe Carturesti.ro și de pe Libris.ro, deci nu e nevoie să cauți prin librării fizice dacă nu ai timp. L-aș lăsa la îndemâna copilului fără mare ceremonie, pe noptieră sau pe birou, și aș aștepta. Curiozitatea face restul mai bine decât orice insistență.
La final, poate că nu copilul are nevoie să se schimbe, ci noi avem nevoie să privim altfel ce vede el. Magia la care ține atât de mult nu e un zid între el și școală. E felul lui de a-ți spune că vrea ca lumea să fie mai vie, mai cu sens, mai a lui. Iar dacă reușești să îi arăți că învățatul poate fi tot o formă de magie, ai câștigat ceva ce nu se predă la nicio oră.
Reperele cărții pe scurt
„Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan este un roman fantasy de debut, parte din seria Călătorie spre început, apărut în 2024 la editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca. Autorul l-a scris și l-a publicat la nouăsprezece ani, iar pentru acest prim volum a primit premiul pentru Carte de debut acordat de Liga Scriitorilor din România. Premiul i-a fost înmânat într-un cadru festiv chiar de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene.
E o lectură numai bună pentru copiii și adolescenții care iubesc aventura și poveștile cu eroi de vârsta lor, dar se citește cu plăcere și de către părinții care vor o carte de parcurs împreună cu cei mici. O găsești online pe Carturesti.ro și pe Libris.ro, la câteva clicuri distanță.
Întrebări frecvente(FAQ)
Ce faci când copilul vrea doar magie la școală și refuză altceva?
Nu îl pune să aleagă între magie și învățat, fiindcă vor deveni adversari. Folosește pasiunea lui pentru magie drept punte spre materiile școlare, transformă temele în mici provocări dintr-o poveste și oferă-i cărți de aventură în care se poate recunoaște. Refuzul copilului vine, de obicei, din plictiseală și din lipsa de sens, nu din lene.
De ce refuză copilul să facă temele dacă iubește poveștile?
Pentru că poveștile au miză, mister și un erou cu care el se identifică, iar fișele de teme nu au, în ochii lui, nimic din toate astea. Plictiseala e un semnal că mintea cere mai mult sens, nu un defect de caracter. Magia îi dă și sentimentul de control pe care viața reală, condusă de adulți, i-l ia adesea.
Cum transform pasiunea pentru magie în motivație de a învăța?
Pornește de la ce iubește, intră în lumea lui și ia-o în serios. Strecoară matematica, geografia și istoria în poveștile fantastice, calculați distanțe pe hărți imaginare sau resurse pentru o vrajă. Încurajează-l apoi să își scrie propria poveste, pentru că în clipa în care creează are nevoie de toate uneltele pe care le refuza, de la ortografie la logică.
Ce carte recomanzi pentru un copil care iubește magia?
„Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan este o alegere foarte bună, fiindcă a fost scrisă de un autor care avea nouăsprezece ani la publicare și vorbește autentic pe limba copiilor. Combină magia cu o viață reală recognoscibilă, cu prieteni, școală și frici. Se poate cumpăra online de pe Carturesti.ro și de pe Libris.ro.
Cine este autorul cărții și ce premiu a primit?
Autorul este Bradu Mihai Dan, care a publicat acest roman de debut la nouăsprezece ani. A fost distins cu premiul pentru Carte de debut acordat de Liga Scriitorilor din România. Premiul i-a fost înmânat într-un cadru festiv de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene.
